Ziua a 3-a, de la Shira la Barranco pe lângă Lava Tower

Dimineaţa la Shira Camp se anunţă perfectă: am depăşit norii şi de aici vremea va fi senină tot timpul. După micul dejun delicios ne aşternem la drum. Traseul porneşte acum direct spre munte. Urmează o urcare domoală dar foarte lungă. Sunt câţiva kilometri până la următorul obiectiv: Lava Tower, Turnul de Lavă.

Shira plateau.

Kilimanjaro

Un şir lung de excursionişti se întinde înaintea noastră cât vezi cu ochii.

Treptat terenul devine tot mai arid, de apropiem de deşertul alpin.

Nori paşnici învăluie delicat conul.

Dar nu sunt ameninţători

Se arată în depărtare Lava Tower. Acolo este o tabără la 4637 de metri însă nu ne vom opri decât pentru prânz la pachet. Strategia de aclimatizare spune că trebuie să urci dar apoi să dormi mai jos. Urcarea treptată urmată de coborâre ajută la adaptarea optimă a organismului.

Lava Tower

Turnul de Lavă,o stâncă ţâşnită din Hades.

De aici există şi un traseu care abordează direct panta prin Western Breach, recomandat alpiniştilor. Începutul potecii e vizibil.

Aici încep să simt efectele altitudinii, o uşoară durere de cap ce poate fi confundată cu o insolaţie căci ne-a bătut soarele toată ziua. După prânz şi o mică pauză pornim spre tabăra următoare unde vom dormi la noapte.

Poteca pe care am lăsat-o în urmă după ce am părăsit Lava Tower Camp.

Semi-deşertul alpin de deasupra norilor.

Popas în drum spre tabăra Baranco, care se află în valea acoperită de nori.

Livadă de Senecio kilimanjari. Am zărit şi o acvilă de munte, o specie de Şorecar (Buzzard) şi nişte superbe sunbirds însă nu aveam teleobiectivul la mine. Cărasem foarte multă optică în excursie – trei obiective – însă gestiunea lor a fost complicată. În traseele de altitudine am lăsat tele-ul mai mare (de vreo două kilograme) în geanta cărată de porteri şi de câteva ori am regretat.

Am ajuns în tabăra Barranco la 3974 de metri la timp ca să vedem ultimele raze luminând conul de lavă. Undeva acolo sus e şi vârful Uhuru, nu cred că e direct vizibil de aici. Însă noi trebuie să ocolim conul, suntem aproximativ la sud-est de obiectiv şi punctul de atac, tabăra Barafu unde vom dormi mâine e la sub-vest.

Noaptea se aşterne aducând un frig neaşteptat. Pânza corturilor îngheaţă însă echipamentul pus la dispoziţie de organizatori e adecvat şi suntem pregătiţi cu saci de dormit de iarnă în care poţi sta dezbrăcat.

Kilimanjaro sub stele.

Tabăra Barranco sub Calea Lactee. În vale, prin spărtura norilor, vedem luminile oraşului Moshi.

Ziua a 4-a, de la Barranco Camp la Barafu

Noua dimineaţa debutează cu o urcare de zile mari. E un perete ce pare creasta Pietrei Craiului.

Odată ce te apropii lucrurile nu par chiar aşa de grave, e abrupt dar nu periculos.

Lăsată în urmă, tabăra Barranco la graniţa dintre noapte şi zi. Deşi mulţi ne-au luat-o înainte în tabără e încă multă lume şi auzim cântecele porterilor: nelipsitul Hakuna Matata.

Pâraiele au săpat albii adânci în lavă. În general apa e destul de puţină pe Kilimanjaro. Roca vulcanică e friabilă şi se transformă în nisip pe pante. Alimentată de gheţari veşnici, apa curge totuşi pe sub pietre şi în josul muntelui am văzut pâraie vijelioase.  Porterii colectează apa din astfel de izvoare din preajma taberelor şi o fierb; în plus avem picături de purificare a apei. Pe Kilimanjaro e interzis să aduci sticle de plastic însă toată lumea are şi le ţine ascunse de vederea ranger-ilor. În general Kilimanjaro e curat şi nu am văzut deşeuri. Bine, toaletele de tip „wc turcesc” sunt o oroare dar dacă o iei ca pe o experienţă spirituală – şi te uiţi pe unde calci – poţi depăşi momentul.

Tabăra Barranco şi traseul parcurs ieri.

Ajungem pe creastă. Africa e acoperită de nori, doar Muntele Meru, colegul de provincie al lui Kilimanjaro, străpunge plafonul cu ai săi 4566 de metri.

Conul scăldat în soare. Soarele îmi pare ca are aici o traiectorie ciudată, ce i-ar da apă la moară lui Ptolemeu, nu se mişcă liniar. Răsare subit pe după munte, odată ajuns sus stă acolo aprope toată ziua fix deasupra capului – făcând fotografierea vârfului o corvoadă contre-jour – şi doar târziu de tot plonjează rapid şi se duce la culcare.

Deasupra ne aşteaptă o zonă de belvedere dar fără vedere, căci toată Africa pare sub o plapumă de nori.

De-aici e lejer, mergem pe curba de nivel, pe la 4000 de metri prin deşertul alpin.

Roca vulcanică s-a sfărâmat asemenea unui nisip negru.

Zărim tabăra intermediară de la Karanga la 4033 de metri. Acolo ne aşteaptă prânzul. Însă deşi pare la o aruncătură de băţ, ne desparte de ea o vale adâncă de vreo două sute de metri diferenţă de nivel. Un mental Zen dublat de îndemnul înţelept tanzanian la Pole-pole (încetişor, despacito, slowly, pas cu pas…) e tot ce ne trebuie.

După prânzul surpriză de la Karanga urmat de o siestă generoasă ne aşteaptă încă o urcare.

Nisipurile de pe Kilimanjaro.

Poteca spre izvor. Ce bine e când ai porteri care se ocupă de gospodărie!

Mai avem de parcurs o vale şi o urcare până la următorul nostru dormitor. Acolo e tabăra de bază Barafu la 4673 de metri.

Am ajuns la capătul etapei de azi, tabăra Barafu, locul de plecare în ultima etapă către acoperişul Africii. De aici se vede vârful izolat Mawenzi, o împroşcătură de lavă pe latura de est a Muntelui Kilimanjaro, cu înălţimea de 5149 de metri.

Mawenzi în razele apusului.

Tabăra Barafu

Se apropie seara de dinaintea asaltului final. Meru veghează departe la vreo 70 de kilometri.

Umbra lui Kilimanjaro.

Apus pe Kilimanjaro. Mâine e cea mai grea zi. Ne vom trezi la miezul nopţii, mâncăm şi vom începe  urcarea. Va dura vreo şapte ore până la Stella Point, pe buza vulcanului la 5756 de metri. De acolo vom mai face cam o oră până pe Uhuru, vârful suprem.  Noapte bună Africa!

*

va urma

<– Kilimanjaro – primul episod

Kilimanjaro – ultimul episod –>

*

În toamnă am revenit în Africa pentru safari în parcurile Maasai Mara din Keya si Serengeti din Tanzania. Am vizitat şi Craterul Ngorongoro.