Episodul 3 – De la Lukla la Namche Bazar

Iată-ne deci în Lukla, începutul adevăratei aventuri.

EBC, capătul traseului, e la altitudine mare (5364 de metri) deci se pune problema aclimatizării. Drumul trebuie porţionat astfel încât să urcăm treptat la altitudini din ce în ce mai mari dând timp corpului să se adapteze la o concentraţie tot mai scăzută de oxigen. E bine să urci doar câteva sute de metri diferenţă de nivel pe zi. În tot cazul, având în minte lecturi mai mult sau mai puţin alarmante despre high altitude sikness noi eram pregătiţi să ne luăm la trântă cu acest fenomen total inexistent în Carpaţii noştri. Aveam la noi o întreagă farmacie inclusiv Diamox însă până la urmă pilulele de bază şi cu efect recunoscut sunt binecunoscutele Ibuprofen şi Paracetamol.

Ai putea de exemplu să plăteşti o plimbare cu elicopterul de la Lukla până la EBC, probabil că nu durează mai mult de o oră drumul, însă ai nevoie de mască de oxigen; nu te poţi da jos din elicopter la destinaţie pur şi simplu, probabil că leşini sau cel puţin îţi crapă capul de durere.

După peripeţiile cu zborurile, grupul nostru s-a reunit la Lukla in prima parte a zilei de 1 octombrie. Am sosit în trei grupe: primii ajunseseră cu o zi înainte cu avionul şi două grupe a doua zi cu elicopterele.

Prima etapă este drumul de la Lukla (~2800 de metri) până la Namche Bazar (~3400 de metri), un traseu de vreo 19 km; nu e puţin, însă am decis să tragem să recuperăm ziua de întârziere. La Namche urmează să stăm o zi întreagă pentru aclimatizare.

Prima zi mergem pe o vale. Vremea este destul de închisă, bănuim doar că deasupra pereţilor abrupţi ar trebui să se înalţe culmi imense însă plapuma compactă de nori şi ceaţă pe la 3-4000 de metri nu se dă niciodată la o parte.

 

Drumul e înţesat cu invitaţii la lectură cioplite în piatră, unele de-a dreptul prolixe, probabil. Singura problemă e că sunt scrise într-o limbă pe care o înţeleg prea puţini, chiar şi dintre nepalezii din ziua de azi. Înţelepciunea e pe toate drumurile – la propriu  – însă inaccesibilă.

 

…Calu-i negru ca şi corbul
Pe care-i badea călare
Pintenog la trei picioare (nu badea e pintenog, ci calul. Badea e în şlapi)

 

Valea e un torent imens cu apă albă, spălătură de gheţar.

O pasăre neverosimilă străpunge tufişurile.

Deşi în Nepal traseele nu sunt marcate, e imposibil să te rătăceşti. Lângă un post de control – căci există mai multe astfel de locuri în care turiştilor li se verifică permisele – există şi indicatoare.

Popas pentru selfie-uri. E bine de ştiut că pe Everest Base Camp Trek Trail există în permanenţă internet: tot ce trebuie să faci e să-ţi iei din Kathmandu o cartelă pre-paid (15 U$D – cred că vreo 10Gb, ceea ce a mai mult decât suficient ). Chiar şi la cele mai înalte cabane te poţi conecta la wi-fi.

 

Spre seară ajungem la cele două poduri suspendate din apropiere de Namche Bazar. Bun prilej de selfie-uri sau poze de grup.

Traversăm podul cu emoţii: dacă ai rău de înălţime nu te uita în hău ci aţinteşte-ţi privirea înainte (Nietzsche ştia ce spune). Podurile din Himalaya sunt foarte solide; au însă un inevitabil balans şi nu e deloc recomandat să treci dacă te nimereşti în acelaşi timp cu o turmă de iaci.

 

După aceea urmează o urcarea pieptişă de câteva sute de metri diferenţă de nivel. Se lasă noaptea şi începe burniţa sau de fapt noi am intrat în tavanul de nori care ne umbrise toată ziua. Ajungem în Namche pe întuneric şi ne cazăm.

Prima noapte într-o cabană nepaleză. Mă întrebam cum se doarme în Himalaya, ştiam doar din povestirile ghidului. Traseul spre EBC trece prin câteva sate şi cred că de la o anumită altitudine în sus satele există doar ca aglomerare de cabane construite pentru turişti, altfel n-ar avea de ce să fie locuite. Pe la 5000 de metri nu mai creşte nimic decât iarbă aspră şi nu e nicio altă activitate lucrativă la îndemână înafară de turism. Cabanele sunt construcţii destul de sumare din placaj, neîncălzite, unde temperatura interioară e la fel cu cea din exterior, exceptând sala de mese. Construcţia te apără de vânt şi de ploaie dar nu de frig. E vital să ai sac de dormit pentru condiţii extreme, să fii pregătit pentru ce e mai rău. Noi la început de octombrie am avut noroc de temperaturi confortabile comparabile cu o toamnă dulce în România. Dormitoarele au 2-3 paturi. Toaletele sunt de tip wc turcesc dotate cu butoi din care scoţi apă ca să te străduieşti să ştergi urmele trecerii tale pe acolo. Dacă la altitudini relativ mai joase poţi face un duş – pe bani evident – cu cât ajungi mai sus apa devine o resursă rară. Din punct de vedere al igienei trebuie să fii pregătit mental să funcţionezi nespălat zile întregi, poate chiar până la întoarcerea la Kathmandu. Sau să te împrieteneşti cu şerveţelele intime.

 

Episodul 4 – zbenguială în Namche Bazar

Namche Bazar e un sătuc pitoresc, capitala poporului Şerpa. E construit ca un amfiteatru suspendat între văi la altitudinea de 3400 de metri, orientat spre sud. Afluenţa de turişti e benefică economic şi majoritatea clădirilor sunt bine întreţinute cu aparenţă de rigurozitate.

Noi ajunseserăm noaptea în Namche, pe ploaie şi nor aşa că nu aveam nicio intuiţie despre geografia locului. Dar dimineaţa se anunţă în curs de limpezire iar zorii sugerează deja proximitatea unor vecini uriaşi.

În faţa Namcheului, pe direcţia sud-vest dau cu ochii pentru prima oară de un munte de şase mii de metri: crestele Kongde Ri şi Chamunaparo Danda. Vârfurile cele mai înalte, de la vest la est: Nup – 6035, (Lho) Kongde – 6160, Shar (Tartikha) – 6093, Nupla 5885.

Spre est iese greu din nori masivul Hinku Himal, cu vârful vizibil Thamserku – 6608 metri.

 

Ziua de stat în Namche are totuşi în program o urcare în vârful dealului, până la aproximativ 3900 de metri, pentru aclimatizare. Se stă la coadă pentru cele mai avantajoase locuri de selfie cu abisul.

 

Urcăm în vârful dealului – adică la aproape patru mii de metri – unde sperăm ca cerul să fi eliberat din captivitate depărtările.

Un sătuc din Himalaya, la poalele unui munte.

 

A venit clipa să vedem pentru prima dată cu ochii noştri un munte de opt mii de metri. În lungul văii, departe, printr-o gaură în nori, suntem lăsaţi pentru câteva momente să zărim Lhotse (8,516 metri), al patrulea vârf din lume. De aici ar trebui să se vadă şi vecinul său suprem, însă norii ocultează deocamdată întâlnirea cu Everestul.

 

*

Ţineţi aproape că urmează şi restul de episoade în curând

<- Everest Base Camp – partea I

–>> Everest Base Camp – partea a III-a (de la Namche Bazar la Deboche şi apoi la Dingboche)