Deja în luna martie primăvara a început să-mi umble prin vene şi n-am mai putut sta în casă. Amintirea călătoriilor din primăvara trecută nu-mi dă pace, deci iau din nou calea Dobrogei.

Prima oprire a fost în zona lacului Oltina din sudul Dobrogei. Aici nimeresc o migrație masivă de șorecari comuni (Buteo buteo) alături de berze. Sute de păsări plutesc în cercuri largi purtate de vântul prielnic, atrase de dorul nordului.

Berzele merg în grupuri mai compacte.

Șorecarii vin în stoluri de cate 10-20 de exemplare. Privit prin binoclu orizontul e plin de păsări şi asist ore întregi la spectacolul instinctului care le mână spre viitoarele locuri de cuibărit.

La un moment dat mă plictisesc de șorecari. Scrutez stolurile în speranța că voi vedea şi vreo pasăre cu aripile puternic digitate – poate chiar o Imperatix – sau vreuna cu coada în furculiță. Dar nu, sunt doar șorecarii.

Ba nu! Într-un stol de berze zăresc şi o pasăre cu aceeași anvergură a aripilor dar cu o siluetă diferită. Se dovedește a fi un codalb (Haliaeetus albicilla) juvenil.

Un pic mai târziu reperez codalbi undeva pe faleza Oltinei. E un grup de cinci păsări juvenile care se alungă una pe alta în jurul unei prăzi.

Pe malul Oltinei câteva gâște sălbatice îşi fac de lucru, sociabile ca întotdeauna (între ele, căci nu suportă apropiere omului).

*

Două săptămâni mai târziu revin în Dobrogea pe o vreme mult mai frumoasă şi încurajat de veștile bune de pe site-uri de birdwatching unde au fost deja consemnate păsări care marchează clar –zic eu – venirea primăverii: cocori, acvile. Am sperat că s-a deschis iar autostrada migrației peste Măcin însă socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă. Totuși în această a doua ieșire am văzut din nou o mulțime de animale sălbatice.

Am crezut că ce am pozat aici este un şacal auriu (Canis aureus) însă cunoscătorii au confirmat că este chiar un lup (Canis lupus).

Un fazan într-un penaj superb care sigur rupe inimile găinușelor.

Oltina mă răsplateşte cu un stol de raţe cu cap castaniu (Aythya ferina)

Călifari roșii (Tadorna ferruginea) cu un penaj superb.

Spre surpriza mea am întâlnit pe 1 aprilie primul grup de pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus) tocmai ajunși în România, pe un lac de la 20 de km de graniță. Sunt mai multe grupuri totalizând câteva sute de exemplare.

Reperez şi primul șerpar (Circaetus gallicus) de pe anul ăsta.

Mai spre nord, pe malul Dunării admir un Şorecar mare (Buteo rufinus). Spre deosebire de ruda lui banală – șorecarul comun – cel mare are un penaj mult mai frumos.

Deasupra luncii planează un codalb matur (adulții au coada perfect albă şî corpul închis la culoare).

În sfârșit văd şi prima mea acvilă pe anul ăsta, cam sus din păcate: e o Aquila pomarina, acvila țipătoare mică.

În malurile lutoase își face sălaș cucuveaua (Athene noctua).

La marginea șoselei o vulpe a prins curaj şi cotrobăie şanţurile în plină zi după pradă.

E răsplătită cu o șopârlă.

Pe pantele Măcinului au ieșit deja broaștele țestoase de uscat (Testudo graeca).

Dimineața ies căpriorii să marcheze teritoriul.

Pe pajiștile proaspete a ieșit din hibernare popândăul (Spermophilus citellus), simpatic dar cu soartă grea, pentru că e sursa de hrană a numeroase răpitoare.