Am făcut astăzi 11 martie 2017 o scurtă plimbare în Dobrogea dar m-am întors cu tolba goală. Nu a plouat însă vremea fost foarte închisă şi rece. Toate ființele erau ascunse așteptând zile mai bune. Semnele primăverii sunt extrem de firave, păsările migratoare sunt încă pe drum.

Aşa că nu am ce face şi trebuie să scormonesc prin pozele mai vechi ca să  încropesc o postare.

M-am gândit să fac o retrospectivă a tuturor pozelor în care am surprins răpitori asupra faptului, cu prada în cioc, în ghiare sau în gura. Nu sunt prea mulțumit de unele poze dar promit că voi persevera şi data viitoare vin cu drame adevărate.

Barza adoră șarpele, chiar dacă are ceva de furcă cu manevrarea acestuia.

La fel, stârcul purpuriu e în extaz când reușește să captureze dintr-o lovitură un șarpe, probabil echivalentul a 3-4 broscuțe, un adevărat festin.

Ultima strategie de ripostă a victimei este să se încolăcească în jurul ciocului agresorului, sperând că în felul ăsta păsăroiul va muri și el de foame până la urmă.

 

Pescărașul albastru (Alcedo atthis) fericit.

https://www.flickr.com/photos/89621758@N03/29856563773/in/dateposted/

 

Tot din tagma pescarilor este şi Corcodelul cu gât negru (Podiceps nigricollis), aici în penaj de iarnă. În povestea asta tocmai s-a îndeletnicit cu un ac de mare prins în Razelm.

 

Dacă tot suntem la categoria pescarilor am reuşit să întâlnesc şi un Uligan pescar (Pandion haliaetus), a.k.a. vulturul de mare cu peștele în gheare, destul de rar la noi. Vânează plonjând spectaculos în apă, până la completa scufundare, deşi nu poate înota şi se bazează exclusiv pe aripile specializate să asigure o tracțiune ascendentă uimitoare.

Vulturul codalb (Haliaeetus albicilla), stăpânul lanțului trofic din Deltă, nu e neapărat pescar dar nu se poate abține când se ivește oportunitatea de a bracona ceva.

*

O minunăție a verii este Dumbrăveanca (Coracias garrulus), specializată în prinderea insectelor.

E şi mai interesant când prada e de fapt un cadou pentru aleasa inimii.

 

Eretele sur, un răpitor care preferă pajiștile ierboase. Aici a capturat o lăcustă mare.

Campioana absolută în materie de prindere a insectelor este totuși prigoria. În lipsă de altceva poate decima o colonie de albine. (am nedreptățit deliberat rândunica)

Şorecarul (Buteo buteo) e cea mai des întâlnită pasăre răpitoare de la noi, care rămâne şi peste iarnă.

 

O barză neagra planează cu prânzul în cioc: o broască.

 

Nevăstuica e un carnivor feroce atât de rapid încât poate să prindă un guşter în câteva secunde.

*

Drama se amplifică atunci când victimele sunt mamifere. Drăgălașul popândău care înveselește pajiștile dobrogene este sursa principală de hrană pentru foarte multe bestii aeriene. Adesea către toamnă coloniile de popândăi devin aproape pustii.

Acvila mică (Aquila pennata) e un răpitor care iubește carnea proaspătă de rozător şi e teribil de eficientă la vânătoare. Aici e acvila în varianta cu penaj închis.

Aceeași specie de acvilă în varianta cu penaj deschis, defilând cu prada.

 

A smuls bietul rozător cu tot cu buruienile în care acesta încerca să se ascundă.

 

O acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina) a capturat un șoarece.

Apoi şi-a continuat patrularea la înălțime cu cina în cioc.

 

Pe lângă amenințarea aeriană, șoarecii sunt şi la cheremul unui prădător terestru teribil: pisica sălbatică (Felis silvestris). Am asistat la o vânătoare cu succes. De fapt şi pisica tot din aer atacă pentru că metoda optimă e de a sări cam de la un metru distanță asupra prăzii.

 

Updates (2017 şi 2018)

Erete alb cu şopârliţă.

Şorecar mare consumând un popândău.

Barză care s-a lăcomit la o ţestoasă dobrogeană. E posibil să urmeze o constipaţie.

Şoim călător.

O pereche de acvile de câmp se plimbă sub nori. Una din ele transportă un popândău în gheare.

O vulpe a reuşit să captureze un guşter.

z