Dacă tot m-am specializat în ultima vreme cu traseele scurte la munte, iată încă o variantă.

Se poate face Vârful Bucşoiu într-o zi cu plecare din Bucureşti? Da, se poate. Mărturisesc că noi am eşuat în această tentativă dar doar pentru că în ziua respectivă trebuia să ne întoarcem in Bucureşti la o anumită oră. Am ajuns până la baza vârfului, la intersecţia unde traseul de pe Brâna Caprelor se intersectează cu traseul de la Prepeleac către Bucşoiu. Am mai fi avut încă o oră de mers dus întors.

Vârful Bucşoiu se propune ca obiectiv prin statura impozantă, bine conturată, imposibil de ignorat atunci când priveşti Bucegii dinspre nord. Bucşoiu domină peisajul din prispa cabanei Diham.

 

 

Văzut din creasta Pietrei Craiului, Bucşoiul este muntele din extremitatea din stânga, care se distinge prin structura de piramidă de piatră compactă, în contrast cu formele înierbate ale celorlate creste.

Apoi acest munte a fost un pic nedreptăţit de geologie pentru că nu are prestigiul de a se număra între douămii cinisutarii de la noi; e cu opt metri prea scund.

(Paranteză maliţioasă) Bine, aş putea să plonjez şi mai mult în interogaţii abisale: de ce urcăm pe munţi în general? Pentru a simula epicul? Urcarea pe munte profită de cele mai la îndemână elemente constitutive ale naraţiunii în care mă distribui ca personaj principal. Pentru sănătate? Explicaţia prin “sănătate” şi “aer curat” mi se pare cea mai superficială cu putinţă, de fapt e de-a dreptul nătângă. Pentru peisaj? Există pozele reuşite ale altora care au fost deja acolo. Pentru accesul la toposuri rezervate iniţiaţilor? Da, există o doză de aroganţă aici: răzbaţi prin efort acolo unde nu poate ajunge chiar “oricine”, un esoterism de duzină după ce am cotizat la Decathlon. Simetrie? Diferenţa de nivel pozitivă e întotdeauna egală cu diferenţa de nivel negativă (bineînţele, dacă nu trişezi şi iei telecabina). Etc. (am încheiat paranteza maliţioasă)

 

 

 

O condiţie pentru reuşita acestei excursii fulger este folosirea unei maşini suficient de înaltă pentru a ajunge la cabana Diham, punctul de plecare în traseu.

 

Traseul e simplu : Cabana Diham, Pichetul Roşu, Prepeleac; la Prepeleac e o variantă de urcat direct pe Bucşoiu, abruptă, care petrece mare parte pe o cărare săpată în jnepeniş (ne-am întors pe acolo şi a fost o coborâre interminabilă); noi am luat-o mai pe ocolite, făcând mai întâi escală la Cabana Mălăieşti. Acolo este şi punct de alimentare cu apă şi eventual cu mâncare.

Drumul până la Mălăieşti e prin pădure dar din când în cand mai apare câte o deschidere spre creste (cum ar fi Valea Ghimbăşelului).

 

Mălăieşti e localizată într-un circ glaciar remarcabil. Cabana Mălăieşti este plasată de departe în cel mai pitoresc loc din Bucegi, după părerea mea. Blocul de piatră dinspre stânga e de fapt Bucşoiu

Deasupra acestuia e un al doilea circ glaciar, mărginit în toate părţile ca un castron de pereţi stâncoşi. Undeva, pe marginea din stânga a acestui castron e vârful Bucşoiu iar altundeva e o creastă care duce la vârful Omu.

 

Din al doilea circ glaciar există – cum vii dinspre Mălăieşti – două ieşiri din încercuire: una spre înainte prin Horn, directă, care străbate peretele printr-o crăpătură aproape verticală. Valea Mălăieşti văzută de deasupra Hornului se prezintă astfel.

 

La urcarea în cel de-al doilea circ glaciar ne întâmpină turnul Mălăieşti, o structură de piatră verticală.

Pe măsură ce urcăm spre Brâna Caprelor turnul Mălăieşti capătă aspect de cornet.

Traseul spre stânga după o urcare pieptişă o apucă pe Brâna Caprelor, întorcându-se pe deasupra cabanei Mălăieşti: un fel de trotuar la înălţime, mărginit de perete într-o parte şi de prăpastie în alta, care ocoleşte abrupturile Bucşoiului pănă ajunge la muchia mai domoală a vârfului unde se reîntâlneşte cu traseul pieptiş dinspre Prepeleac.

Urcarea spre Brâna Caprelor

 

 

Traseul pe Brâna Caprelor

În prima tentativă de a cuceri Bucşoiul ne-am oprit în punctul de intersecţie al traseelor şi am fost nevoiţi să coborâm la Prepeleac. De la punctul de abandon am fi avut nevoie de o oră până în vârf şi înapoi.

 

Coborârea spre Prepeleac se face pe o muchie orientată spre depresiunea Ţării Bârsei; în depărtare se vede Postăvarul

 

Dar weekendul următor am dat corijenţa. Am refăcut traseul identic până în acest punct de întâlnire cu traseul de la Prepeleac şi am completat ultimul segment până în vârf.

 

*

Această a doua excursie merită o paranteză. Neavând maşină am mers la munte cu trenul, ca pe vremuri. Planul era să campez cu cortul în Valea Cerbului şi apoi să plec în tură de la Gura Diham prin Poiana Izvoarelor, Pichetul Roşu, după care traseul coincide cu cel descris anterior.

 

Auzisem eu că în Valea Cerbului întâlnirile de gradul 3 cu urşi sunt destul de frecvente. Credeam că e un fenomen care se întămplă rar şi e amplificat de presă, însă la faţa locului am aflat că urşii vin zilnic la corturi, e grădină zoologică. De fapt e grădină antropologică pentru că urşii sunt cei care se plimbă liberi printre corturi iar turiştii dorm zăvorâţi în maşini şi mai şterg din când în când condensul de pe geam.

 

Nu e chiar ca-n Reveneala, grizlii de Bucegi nefiind radicalizaţi, dar simbioza nu e tocmai confortabilă. Eu neavând maşină ca să şterg condensul pe dinăuntru am petrecut o noapte albă relativ sinistră, cu cortul deschis şi degetul pe lanternă. De multe ori mi se părea că o umbră mai negră ca întunericul mişună în câmpul meu vizual iar de câteva ori visul era real: umbra era chiar un urs. Ce mai, au fost vreo 4 sau 5 vizite până la răsăritul soarelui. Către dimineaţă chiar am pozat un urs care a găsit o cutie de iaurt sau smântână şi s-a tolănit vreun sfert de oră la margine campingului ca să o savureze.

 

 

**

După noaptea albă m-am refugiat la Mălăieşti, unde nu sunt urşi şi mi-am făcut acolo somnul de după-amiază. Asaltul asupra Bucşoiului l-am facut în a doua zi. Pe la 2200 de metri am intrat în nor aşa că poza de confirmare e ceţoasă.

 

Pe parcursul celor două drumeţii evident că mi-am urmărit interesul principal care e wildlife-ul. Caprele negre de Bucegi sunt destul de ospitaliere, suportă apropierea oamenilor. Probabil că sunt obişnuite cu hobby-ul recent al alergătorilor montani care sprintează sprinţar pe trasee, în sus şi în jos.

 

Uneori caprele profită de ultimele petice de zăpadă ca să se răcorească.

Capra sare piatra, piatra crapă-n patru …

Iada, la fel

 

Am reperat de la foarte mare distanţă  o acvilă de munte (Aquila chrysaetos), de fapt o pereche. Am văzut acvilele şi la dus şi la întors de unde presupun că au sălaş în Bucegi. De altfel un birdwatcher a consemnat o întâlnire cam în aceea perioadă în aceeaşi zonă, lucru care ar putea să întărească presupunerea mea.

***

Retragere de pe Bucşoiu în cea de-a doua excursie am făcut-o pe la Cabana Omu, după care am coborât prin Valea Cerbului, cu punctul terminus în gara Buşteni.

 

 

PS. Îmi pare rău dacă informaţia oferită nu este de foarte mare acurateţe pentru planificarea unei călătorii. În definitiv pasiunea mea e să fotografiez păsări şi animale sălbatice iar în trecere mai pozez şi câte o stâncă sau vale pitorească. Pentru detalii amănunţite privind trasee montane, variante, timpi, marcaje, hărţi etc. recomand bloguri temeinice şi documentate cum ar fi Blogul de calatorii sau Meetsun.

 

PS2: Dacă vreţi ceva din cu totul altă ligă, vă propun o excursie la EVEREST BASE CAMP (2017).

Sau dacă vă plac vulcanii vă propun unul din Africa: Kilimanjaro (2018).