După excursia scurtă de o zi din anul 2014 în care am cucerit Vârful Moldoveanu căutam din nou un traseu rapid şi spectaculos. Visam de mult să vedem Valea lui Stan aşa că iată-ne pornind la drum într-o sâmbătă de iunie.

Există descrieri pitoreşti şi documentate ale traseului. Printre acestea am reţinut: http://bloguldecalatorii.ro/2011/12/valea-lui-stan.html şi http://www.carmenalbisteanu.ro/2015/07/20/valea-lui-stan-traseu-munte/

Drumul din Bucureşti e foarte simplu: autostrada A1 spre Piteşti, Curtea de Argeş apoi drumul spre barajul Vidraru. După ultima localitate înainte de baraj, Căpăţânenii Ungureni, drumul urmează firul Argeşului. După punctul de plecare spre cetatea Poienari şoseaua face o curbă la stânga urmărind curba de nivel; practic prima vale la stânga este chiar Valea lui Stan; şoseaua urmează firul văii lui Stan până la primul ac de păr spre dreapta. În acest ac de păr este punctul de intrare în traseu. Parcarea e anevoioasă mai ales dacă sunt şi alţi turişti care ti-au luat-o înainte.

La început valea nu are nimic deosebit, este doar un pârâiaş cu un debit relativ scăzut. În realitate râul ar fi destul de bogat însă la un moment dat pe parcurs apa este captată într-n stăvilar şi trimisă către Vidraru printr-o conductă.

 

Cu puţină perspicacitate vizuală veţi afla că şi Andrei a fost pe aici.

 

 

Albia este adesea un bloc compact de piatră şlefuită de trecerea apelor.

 

 

Şuvoiele alternează cu bălţi largi cu apă lentă. În ochiurile cu apă se pot vedea păstrăviori, care par destul de obişnuiţi cu turiştii. De altfel nu prea au unde să se ascundă

 

 

La tot pasul întâlneşti căzi de granit care te îmbie să-ţi arunci catrafusele şi să tragi o baie.

 

 

 

Întâlnim şi primele amenajari ale traseului, nişte balustrade

 

 

 

Firul de apă trece printr-un canion îngust.

 

 

Însă traseul turistic se desparte un pic de firul văii şi o apucă pe o scară.

 

 

Nici n-am observat că valea este acum străjuită de piscuri înalte

 

 

În buza prăpastie au crescut pini puternici.

 

 

Traseul capătă dramatism, apar primele amenajari de traseu mai complexe. Practic sunt zone care ar fi fost inaccesibile dacă nu ar fi fost montate scări.

 

 

Stâncării contondente domină valea

 

 

Ajungem la o nouă cascadă ce se poate traversa doar utilizănd amenajările de traseu

 

Ne întâlnim cu un gândac superb

 

Oare cum poţi să-i pui piedică unui miriapod?

 

Canionul e surpat în unele locuri

 

Am pierdut numărul cascadelor

 

Locuri de făcut poze, selfiuri şi nu numai

 

Cascadele inaccesibile sunt un laitmotiv

 

Ajungem la un canion orizontal şi îngust ca un hol

 

Aminteşte de Valea Galbenei din Apuseni dar debitul apei e mult mai mic

 

Canionul se apropie de sfârşit. Simţim că am ajuns în partea superioară.

 

După stăvilarul care răpea mare parte din apa râului facem cunoştinţă cu adevărata Vale a lui Stan, cu un debit interesant.

 

Traseul părăseşte apoi Valea şi ne scoate la drumul forestier care ocoleşte Vidraru pe partea stângă a lacului. Pe lac băieţii cu cai putere fac furori.

 

De la locul în care traseul intră pe drumul forestier sunt circa doi kilometri până la baraj unde ne reîntâlnim cu şoseaua de unde ne recuperăm maşina.

*

Se cuvine să mulţumim administratorilor acestui traseu care au investit timp şi dăruire pentru amenajarea canionului. Este evident că această vale ar fi inaccesibilă în absenţa mijloacelor ajutătoare montate la tot pasul. Practic nu am întâlnit zone periculoase pentru că prizele, cablurile şi scările acoperă toate necesităţile. Traseul are cam 5 ore însă estimarea asta e foarte generoasă, nouă ne-a luat mai puţin cu tot cu popasuri şi poze.

Update:

• iulie 2016 – un alt traseu de făcut într-o zi din Bucureşti este Vârful Bucşoiu
• vara lui 2016 – o nouă excursie în Piatra Craiului