Dintre păsările verii preferatele mele sunt prigoria (Merops Apiaster) şi dumbrăveanca (Coracias garrulus).

Ambele specii ajung ceva mai târziu între păsările migratoare, atunci când primăvara este deja instaurată şi insectele sunt din belşug, pentru că sunt mari amatoare de gângănii.

 

În ultima călătorie în Dobrogea am căutat dumbrăveanca în zonele preferate ale acesteia, lângă malurile înalte de lut unde îşi sapă galerii în care cuibăreşte.

 

După părerea mea are un comportament care se aseamănă mult cu al prigoriei. Ambele păsări iubesc insectele doar că le culeg într-un mod oarecum diferit: prigoria e ca un avion de vânătoare care culege prada din zbor iar dumbrăveanca e un avion de atac la sol.

 

Am urmărit priogoria şi cu alte ocazii.

 

Dumbrăveanca e foarte sperioasă, nu suportă apropierea omului dar metoda mea e uşor prozaică: mă apropii încet cu maşina de zonele pe unde se aţine; am văzut că şi artişti ai genului recomandă acest modus operandi, deci nu mai e cazul să-mi fac complexe.

Dumbrăveancile se pot observa adesea pe sârmele de telegraf de pe marginea şoselelor deşi o cam iau la goană dacă opreşti maşina în dreptul lor.

 

În general dumbrăveanca e foarte agilă şi nu stă mult timp locului. De aceea privitorul care nu e echipat cu aparatură optică are prea puţin timp la dispoziţie să o admire, martorul inopinat rămânând cu senzaţia că a zărit o apariţie surprinzătoare, mai degrabă interzisă ca o epifanie, care în mod deliberat s-a sustras privirii.

Îmi amintesc din copilărie că vedeam de departe dumbrăvenci vara când mergeam cu trenul la mare, mai adesea atunci când trenul pătrundea în Dobrogea, în primul râd pe linia dreaptă dintre Feteşti şi Cernavodă şi asociez această pasăre cu anotimpul vacanţei mari şi întrezărirea mării.

 

Privită îndeaproape şi mai pe îndelete dumbrăveanca intrigă prin coloritul ei de o frumuseţe ostentativă. Mai întâi este culoare de bază, un turcoaz euforic, care provoacă dar nu depăşeşte limita stridenţei. Însă apoi sunt culorile alăturate: maro deschis, plasat cu o îndrăzneală maximă şi perfect demarcat de turcoazul din împrejurimi este intercalat cu un indigo-violet care se revelează mai ales când pasărea e cu aripile deschise.

 

 

Pentru mine este imposibil de explicat evoluţionist cum de o pasăre a ajuns să arate aşa prin selecţie naturală; de altfel eu cred că din perspectivă evoluţionistă mai toate păsările ar trebui să arate ca prepeliţa, ca presura sau ca făzăniţa, cincizeci de nuanţe de gri amestecate cu maroniu tern, ca să se confunde cu mediul şi să poată cloci ouă ascunsă de privirea răpitorilor. Pentru mine singura explicaţie pentru care dumbrăveanca arată aşa este că e creată cu scopul de a fi văzută şi admirată, pentru ca omul să se mire şi să se minuneze.

 

Am admirat dumbrăvencile pe îndelete în multe zone dobrogene unde se înalţă câte o faleză lutoasă. Un loc foarte potrivit este spectaculosul lac Oltina străjuit pe aproape 3 laturi de înălţimi.

 

 

Pe marginea unui drum am asistat apoi la un scurt episod de curtoazie păsărească. Un cuplu de dumbrăvenci stau pe o movilă de ciment întărit creată de vreun Dorel de la Drumuri care şi-a golit betoniera.

 

Pentru mine e imposibil să-mi dau seama care e masculul şi care e femela, doar scurta poveste mă face să banuiesc distribuţia rolurilor familiale.

 

Observaţi privirea dură, inexpresivă a păsărilor. E imposibil să-mi dau seama cum comunică între ele.

Apoi El sesizează un gândac în iarba din apropiere. Picajul e fulgerător, vânătorul aerian plonjeză fără ezitări asupra prăzii cu o precizie desăvârşită.

El revine alături de consoartă şi îi prezintă captura. Brusc atitudinea Ei se schimbă şi Ea devine vag umilă, rugătoare, cerşind trufandaua cu ciocul uşor întredeschis, tremurândă.

Domnule se conformează şi îi transfera Ei prada elegant, demn, fără să ceara nimic în schimb; iată că şi fiinţele inferioare ştiu să-şi facă una alteia cadouri într-o desăvârşită gratuitate. Ea nu face multe nazuri ci consumă darul pe loc.

 

Cuplul e fericit deşi nu o arată neapărat.

 

 

 

Ca de obicei, există şi alţi martori ai scenei, necuvântători.De pe o cracă alăturată o cucuvea (Athene noctua) extrage nebănuite înţelesuri din împrejurimi.

Iar deasupra idilei tronează regina cerului, acvila ţipătoare mica (Aquila pomarina)