După sute de kilometri străbătuţi cu noaptea în cap (după cum am povestit în episodul anterior) iată-mă pregătit să iau cu asalt culmea Pricopanului.

Amintesc în treacăt clişeul de un involuntar umor geologic, conform căruia munţii Măcinului sunt “printre cei mai vechi munţi”, cândva la paritate cu Făgăraşii, dar care au pierdut pe parcurs competiţia din cauza neîncetatelor, nemiloaselor  vânturi ruseşti ce au ros răbdător cristalinul.

Se pare că luna aprilie este ideală pentru a vizita Măcinul pentru că totul este încă neverosimil de verde, niciun fir de iarbă nu a apucat să pălească în bătaia soarelui dobrogean.

Flori delicate vibrează la tot pasul în bătaia vântului: macii albi, macii roşii şi macii roz.

O floare de Saschiu (Vinca herbacea) a înflorit în umbră ca o elice delicată.

 

Încep să urc către creastă. Peisajul e punctat de o semiotică destul de amestecată: aici un falus străjuieşte o vale;

Dincolo un zeu complet îngropat sub un munte a mai apucat în agonie să indice direcţia corectă;

În altă parte muntele te îmbie la o binemeritată odihnă pe o canapea de piatră.

Ating creasta.

În toate direcţiile se deschid zări necuprinse care absorb privirea.

 

Cuceresc vârful Sulucul Mare de 370 de metri.

Pentru cei atenţi pe unde calcă fauna specifică Măcinului nu se lasă aşteptată.

Mai întâi fluturii.

Reptilienii: guşterul şi şopârla de iarbă.

Apoi apare broasca ţestoasă dobrogeană.

Vulpea străbate şi ea pajiştile Măcinului.

Dar simt din nou nevoia să fac o nouă pauză în acest cros peisagistico-biologic. Urmarea e, fireşte, într-un număr viitor, ce va fi dedicat în principal păsărilor. Deocamdată doar câteva teasere ornitologice:

Acvila ţipătoare mică (Aquila Pomarina)

Eretele sur

Barza neagră

PS: aş dori în încheiere să amintesc faptul că Munţii Măcin fac parte din Parcul Naţional Munţii Măcin (www.parcmacin.ro). Am fost plăcut impresionat de centrul de informare al Parcului, o clădire nouă localizată în satul Greci care include mai multe secţiuni dedicate întregii regiuni: muzeu etnografic, diorame care prezintă fauna şi diverse tipuri de habitat din cuprinsul parcului. Parcul Naţional este în mod evident supravegheat şi îngrijit pentru că nu am zărit nicăieri urme lăsate de turişti necivilizaţi, potecile sunt clar marcate, punctele de acces în parc sunt dotate cu panouri vizibile dar totuşi încadrate în peisaj.