Dacă lunile martie si aprilie din 2016 au fost dedicate Dobrogei, trebuia nepărat să am câteva incursiuni şi în munţii Măcin. Venind dinspre Bucureşti am ales drumul pe autostrada Soarelui până la Drajna, trecând prin Slobozia, traversând Dunărea la Hârşova, pornind apoi spre Tulcea dar la primul drum apucând-o la stânga, spre nord, pe malul Dunării (braţul Măcin-Dunărea Veche) până în satul Cerna şi apoi la Măcin.

Dacă vraja Măcinului îşi exercită de departe atracţia inefabilă asupra călătorului, trebuie spus că drumul în sine propune ispite laterale care te abat la tot pasul. Deşi relieful îşi exercită superioritatea asupra ţării din jur, ca un continent înălţat, trădând la tot pasul un sine de piatră, latura de vest a Dobrogei este dominată de spiritul Dunării.

Înţelegând imposibilitatea de a cuceri printr-un asalt direct piatra, bătrânul fluviu alege cu înţelepciune eschiva şi îşi urmează destinul ocolind răbdător relieful potrivnic, tatonând adesea tăria de caracter a granitelor.

Meandrele amorale ale şoselelor Dobrogene sunt uneori contrazise de puseuri de fermitate rectilinie.

Înainte de a pătrunde în tărâmul pietros al podişului, sânul vegetal al luncii îşi arată noii născuţi îndemnându-te să mai rămâi. O oaie a rămas în urma turmei, poate încă un prilej de a o considera un simbol al prostiei; dar de data asta ar fi o pripită nedreptate, căci oaia aceasta tocmai a fost părtaşă la misterul vieţii şi al aritmeticii: a plecat într-o parte una şi s-a întors trei.

Nişte stăpâni cel puţin neinspiraţi au ales un căpăstru albastru de deochi.

Pe altă pajişte murgul cu stea în frunte este în aşteptarea lui Făt Frumos care trebuie la rândul lui să existe deja, nedescoperit încă într-una din grădiniţele ţării.

 

Popândăii acceptă cu seninătate rolul destul de modest în lanţul trofic.

Ierburile mai înalte adăpostesc fazanul, pasărea cu o privire întotdeauna perplecsă.

Dar să nu uităm care e ţinta finală. Deja orizontul este zgândărit de proeminenţe promiţătoare.

Pe lângă indiscutabile merite agro-industriale, rapiţa posedă şi variate întrebuinţări peisagistice.

 

Iată-mă ajuns în sfârşit la poala munţilor sub Culmea Pricopanului.

 

Staţi aproape, excursia de-abia acum începe. Urmarea e într-un număr viitor, deocamdată iată doar câteva teasere ornitologice şi faunistice.

 

Pomarina

 

PS: aş dori în încheiere să amintesc faptul că Munţii Măcin fac parte din Parcul Naţional Munţii Măcin (www.parcmacin.ro). Am fost plăcut impresionat de centrul de informare al Parcului, o clădire nouă localizată în satul Greci care include mai multe secţiuni dedicate întregii regiuni: muzeu etnografic, diorame care prezintă fauna şi diverse tipuri de habitat din cuprinsul parcului. Parcul Naţional este în mod evident supravegheat şi îngrijit pentru că nu am zărit nicăieri urme lăsate de turişti necivilizaţi, potecile sunt clar marcate, punctele de acces în parc sunt dotate cu panouri vizibile dar totuşi încadrate în peisaj.