Am adaugat o nouă drumeţie în seria excursiilor de o zi (după Vârful Moldoveanu, Bucşoiu, Valea lui Stan, Vârful Lespezi). Urmărisem din vreme prognoza meteo (îmi place meteoblue.com) şi ultima duminică din mai se anunţa ideală pentru o escapadă montană.

Bine, adevărul e că excursia asta a fost cam la limită ca durată: m-am sculat pe la 1 jumăte noaptea şi am ieşit din Bucureşti pe la 3. Am condus noaptea Bucureşti – Piteşti – Vidraru – Piscul Negru. Pe la Vidraru, la răsăritul soarelui am avut o pauză de pentru micul dejun când am mâncat o porţie de paste; ştiam că pastele sunt utile pentru eforturile îndelungate pentru că oferă “carbohidraţi cu descompunere lentă”, care eliberează energia pe o perioadă mai mare. Când am urcat pe Gran Paradiso la refugiu ne-au dat tot paste la micul dejun. În fine, nu vreau să dau într-o obsesie nutriţională însă pare că a funcţionat treaba, am avut foarte multă energie pe traseu – sau o fi fost doar puterea sugestiei.

Pe la şase dimineaţa eram la baza traseului, în zona complexului de case, pensiuni + mănăstire construite brambura şi înghesuite într-o poianaă largă lângă Transfăgărăşan, pe malul râului Capra. Este şi locul de plecare al traseului către Vârful Lespezi. Dar trezitul devreme şi-a arătat dezavantajele căci înainte să încep traseul m-a lovit o toropeală ca în basmele cu Prâslea cel Voinic. Aşa că am tras un pui de somn fulgerător în maşină. A durat vreo jumătate de oră dar a fost profund, cu vise dramatice care lasă urme adânci pe care le uiţi imediat ce te trezeşti.

Pe la 7 şi jumătate am început urcuşul pe traseul marcat cu triunghi albastru. Pădurea de sfârşit de mai e în plină explozie de verde crud.

 

Traseul urmăreşte pârâul Paltinu, un afluent bogat al pârâului Capra. Apa e o zeamă extrem de limpede alimentată de topirea zăpezilor. Traseul traversează pârâul pe o punte de buşteni. În roua dimineţii buştenii sunt extrem de alunecoşi aşa că aleg să traversez pârâul desculţ .

 

Peisajul se deschide şi văd primele stânci de granit (?) tipice pentru Făgăraşi.

 

Mă apropii de poiana în care torentul Călţun se varsă în pârâul Paltinu. Trebuie să traversez din nou Paltinu pentru că traseul urmează linia torentului care vine din lac. În zare se vad nişte stânci colţuroase şi presupun că traseul va trece pe sub ele după ce depăşesc primul prag glaciar.

 

După ce străbat o zonă de jnepeniş mă intersectez iarăşi cu torentul Călţun.

 

Am trecut de primul prag glaciar şi mă întâmpină un al doilea.

 

La altitudine iarba nu a ieşit încă dar găsesc multe brânduşe.

 

În dreapta este vârful Lăiţel (2390 de metri).

 

Depăşesc al doilea prag glaciar şi ajung la o deschidere vastă. Marginea din zare e traseul de creastă al Făgăraşilor iar lacul trebuie să fie situat deasupra văii, în stânga, în direcţia norului rotund.

 

E pustiu in Făgăraşi: în acea zi nu am văzut pe nimeni, de dimineaţă până seara. Asta nu poate decât să convină caprelor negre.

 

După cel de-al treilea prag glaciar ajung în căldarea lacului Călţun, lângă refugiul de tablă portocalie (nu prea curat în interior). Am făcut mai puţin de patru ore jumătate (indicatoarele precizează că traseul e de trei ore jumate) dar am făcut nenumărate opriri, deci o oră în plus e rezonabilă.

Pentru a vedea mai bine împrejurimile urc deasupra lacului până ating traseul de creastă (cu marcaj bandă roşie).

 

În stânga crestei se cască valea Laiţa.

 

Din creastă se vede vârful Negoiu cu cele câteva trasee pe care poate fi abordat: strunga Ciobanului, prin şaua mai blândă din dreapta (de fapt prin strunga Ciobanului se ocoleşte Negoiul pe la nord), sau traseul mai abrupt prin hornuri, strunga Dracului.

 

La întoarcere reuşesc să nu deranjez din siestă o capră neagră.

 

La tot pasul găsesc brânduşe şi gândaci superbi.  Am văzut şi o viperă dar nu a stat la poză.

 

 

Întors pe valea Paltinu admir din nou vârful Lăiţel eliberat de nori.

 

Pe la 4 şi jumătate eram din nou la maşină, deci tot traseul mi-a luat cam 9 ore cu tot cu pauze.

*

Dacă vreţi ceva din cu totul altă ligă, vă propun o excursie la EVEREST BASE CAMP (2017).

Sau, dacă vă plac vulcanii vă propun unul din Africa: Kilimanjaro (2018).