Din nou despre rătăciri dobrogene (2)

În postarea anterioară am lăsat să se înţeleagă că va exista o continuare, aşa că a trebuit să revin. N-o să vedeţi decât păsări, aşa că dacă nu vă interesează subiectul rămâne pe altă dată.

Am reușit în sfârșit să mă apropii la o distanță rezonabilă de, probabil, cea mai fotografiată pasăre a planetei, Pescăraşul Albastru aka Kingfisher (Alcedo Atthis).

Întotdeauna m-am gândit că aşa trebuie să fi arătat pasărea din povestea/parabola pe care călugărul Paisie Olaru de la Sihla i-a spus-o lui Patapievici în 1980, atunci când acesta se dusese să ceară binecuvântare (Zbor în bătaia săgeţii, paragraful 115). În poveste, un tânăr novice îşi întrebă învățătorul despre lucrul care îl rodea de mai multă vreme: cum e posibil ca sufletul ajuns în Rai să nu se plictisească totuşi să-şi petreacă eternitatea făcând nimic altceva decât să-l contemple pe Dumnezeu. (nu mă abţin să nu fac o paranteză în paranteză şi să-mi amintesc bancul ăla: aş alege Raiul pentru climă dar Iadul pentru anturaj). Învățătorul amână răspunsul şi-l trimite pe novice după lemne de foc. Tânărul adună lemne dar e atras la un moment dat de o pasăre de o frumusețe nemaipomenită şi se ia dupa ea. Tânărul urmărește minunăţia multă vreme, ademenit în adâncul codrului, până se lasă noaptea şi pasărea dispare fără urmă. Îngrijorat că a întârziat se întoarce în grabă cu lemnele la chilia bătrânului, pe scurtătura scurtăturii. La întoarcere observă mânăstirea schimbată şi îl găsește pe învăţător foarte bătrân, pe patul de moarte, cu lumânarea pregătită. Bătrânul îi spune <<Nu trei ceasuri ai lipsit, ci nouă ani au trecut peste mine, să te aştept să-ţi dau mintea ce meriţi…Oare dacă o pasăre ţi-a trecut nouă ani ca trei ceasuri, Domnul Dumnezeul tău, mântuitorul, nu-ţi va petrece ca o singură clipă de neprețuit eternitatea…>>

Bine, în poveste pasărea cu pricina avea şi un cântec amuţitor, ceea ce nu e cazul pentru Pescăraș. Cu toate astea, m-a încântat după ce a prins un peștișor de față cu mine şi a fugit săgeată, cu un piuit prelung atât de plin de neprefăcută bucurie încât chiar mi-am imaginat că ăsta e felul în care îi mulțumește lui Dumnezeu pentru hrană.

Sau poate doar mulțumea Selecției Naturale care l-a făcut atât de adaptat la vânătoarea în picaj a țintelor în mișcare aflate sub suprafața apei.

Am văzut o creangă cu ochi şi cioc la capăt.

Nu sunt superstițios când e vorba de păsărici.

Galaxia melanogaster

Un ciuf de pădure camuflat deasupra unei terase din 2 Mai.

Întotdeauna mi se pare interesant să reuşesc să ilustrez diferențele dintre două specii de păsări răpitoare; în cazul de faţă o acvilă mică (rară şi care ne vizitează doar vara) împarte un petec de cer cu un șorecar (cea mai banală răpitoare de la noi, îl vezi pe toate gardurile şi rămâne tot timpul anului)

Acvila mică în varianta închisă la culoare

De altfel mi-am dat doctoratul în acvile când am fost martorul unui atac la sol cu succes şi urmat de defilarea ostentativă a răpitorului cu prada: un popândău smuls cu tot cu iarbă .