Am visat de foarte multă vreme să vizitez Delta Dunării iarna. Există reuşitele unor fotografi (de adăugat referinte…) care transmit emoţia canalelor învăluite în gheţuri, a sălciilor acoperite de promoroacă, ceţurile născute din fierberea apei Dunării sau canalelor în contrast cu văzduhul îngheţat.

Totuşi noi am ales o perioadă mai puţin cruntă a iernii pentru că am venit şi la pescuit. În februarie 2016, după o repriză de cod galben sau portocaliu care a invadat ţara, a sosit o perioadă de încălzire aşa ca am dat o fugă la Dunvăţ. Sâmbătă la răsăritul soarelui pornim pe canale.

Prima senzaţie este de pustietate. Nu e nici ţipenie de om, de fapt în două zile am întâlnit doar 3 sau 4 bărci şi toate erau ale pescarilor localnici. Pentru turism sezonul e încă departe şi poate pe bună dreptate căci în două zile nu am avut nici o întâlnire cu peştii deşi am cutreierat în lung şi în lat după ştiuci, şalăi sau măcar bibani.

Lacurile erau aproape complet eliberate de podul de gheaţă iar canalele erau libere, cu excepţia zonei de la pontonul de unde porneam cu barca şi care prinsese dimineaţa o pojghiţă.

Surprinzător dar în această perioadă păsările deltei abundă în unele locuri mai ferite. Am găsit colonii în plină activitate pe canalul Perivolovca şi pe lacurile adiacente: Gorgoştel, Chiril, Isac.

Cormoranii mari (Phalacrocorax carbo sinensis) există în numar mare.

Lebedele de vară (Cygnus olor) o duc bine mersi şi iarna, plutesc şi se hrănesc în zonele mai ferite ale lacurilor.

 

 

Un stârc cenuşiu (Ardea cinerea) aşteaptă răbdător prada, flancat de doi cormorani mici (Phalacrocorax pygmeus).

 

Dar canalele mai păstrează o surpriză: pelicanii. E vorba de pelicanul creţ (Pelecanus crispus), ruda sedentară a pelicanului comun care migrează în Africa pe perioada iernii.