Zorile mă găsesc din nou într-o poiană afundată în pădure, departe de orice asezare omenească, dormitând într-un foişor de vânătoare. Este sfârşitul lui februarie şi la câmpie zăpada s-a topit. Anotimpul este incert: iarna pare să se fi terminat dar nimic nu anunţă încă venirea primăverii.

 

La marginea pădurii se furisează un şacal. Deşi mă cred ascuns în foişor, imposibil de reperat de către animale, şacalul are un simţ extrem de dezvoltat şi mă ocoleşte pe departe.

 

Pe măsură ce se luminează iepurii sunt tot mai activi şi străbat poiana în lung şi în lat în căutarea primelor colţuri de iarbă proaspătă.

 

După ce iepurii scanează luminişul în lung şi în lat, îşi fac apariţia şi căprioarele.