Pentru iubitorul de natură din Bucureşti mai există în apropiere o zonă care conservă încă viaţă sălbatică: Dunărea şi lunca ei.  Este fascinantă pentru mine această geografie în care fluviul – această scurgere a unei jumătăţi de Europă – deşi are doar 500, poate 7-800 de metri lăţime pe alocuri, impune împrejurimilor un specific aparte.  Am spus că are doar 500 – 800 de metri lăţime însă am ignorat lungimea; sunt locuri pe Dunăre în care dacă priveşti în lungul fluviului, linia orizontului este la contactul dintre cer şi apă, întocmai ca la mare.  Este un ţinut acvatic chiar dacă e doar o graniţă străjuită de câmpie la nord si de dealuri la sud.  Am străbătut mult zonele din împrejurimile Olteniţei şi ale Giurgiului.  Văzut dinspre fluviu, plutind într-o barcă la vale, parcursul românesc/bulgăresc al Dunării este un imens codru pe sute de kilometri, cu excepţia orăşelelor de pe malul Dunării care întrerup pădurea pe maximum 1-2 kilometri.  Impresia de codru dinspre malul românesc în multe cazuri nu e adevărată pentru că stratul de copaci are doar câteva sute de metri lăţime, apoi urmează digul şi câmpurile,  dar această bandă verde (vara) închide aproape ermetic fluviul.  În acest spaţiu sub domnia apelor viaţa sălbatică supraviţuieşte la intersecţia a două capricii: nivelul apelor Dunării şi comportamentul posesorilor de barcă.

Pe parcursul anului 2013 am făcut mai multe excursii scurte pe Dunăre în zona oraşului Giurgiu.  La vreo 10 km in amonte de Giurgiu există două mari insule Cama – Dinu.  Dacă mai urci pe Dunăre încă vreo 4-5 km în amonte există un ostrov numit Păsărica.  Pe acest ostrov nu mai lung de 200 de metri si lat de maximum 50 găsisem acum mai mulţi ani colonii de cuibărire pentru foarte multe păsări de apă: lopătari, egrete, stârci de toate felurile.

La 1 septembrie 2013 am făcut o excursie către ostrovul Păsărica de pe mal.  Nivelul Dunării fiind foarte scăzut mă aşteptam ca insuliţa să fie acum eşuată si să mă pot plimba prin zonă pe uscat.

Am studiat zona pe Google Maps şi am anticipat drumul peste câmpurile agricole.  Cu puţin înainte de răsăritul soarelui eram aproape, am trecut digul Dunării şi am parcat maşina în pădure.   Am străbătut lunca şi am ieşit pe malul înalt al Dunării.  Anticipasem bine: insula era acum un mic smoc împădurit la pierdut la capătul unei plaje de un kilometru.

În amonte de insulă fundul Dunării acoperit de nisip se întindea cât vezi cu ochii.  Copăcei (plopi) se lăsasera păcăliţi de aparenţa de teren uscat şi apucaseră să creasca pe întinderea de nisip.  Cu prima venire a apelor mari vor pieri.

Nisipul curat este neatins, nicio urmă nu îl străbate.

Se vad doar pragurile şi urmele făcute de undele clipocinde ale Dunării atunci când s-a retras

Este dis de dimineaţă, soarele nu a apărut încă de după dealuri.  Atmosfera e caldă, e linişte şi tot ce se aude e zgomotul acela imperceptibil ca o intuiţie, o vibraţie ultrasonică,  sunetul curgerii fluviului la vale.  Nu bate vântul şi apa este netedă.  Nivelul Dunării e foarte scăzut si mijlocul apei e brăzdat de bancuri de nisip.

Şenalul navigabil e departe, lângă malul bulgăresc.  Din când în când trec nave care urcă aproape imperceptibil, cu un kilometru pe oră mai mult decât viteza cu care Dunărea curge la vale.

Undeva pe mijlocul Dunării un stol de pelicani leneveşte aşteptând primele raze ale soarelui.

Nu se sinchisesc de barjele şi şlepurile care se deplasează încet în sus sau în jos.

Eu m-am instalat lânga nişte tufe crescute pe margine insulei temporare şi aştept poate se întâmplă ceva interesant.

La vreun kilometru spre amonte, pe un banc mai înalt de nisip se distinge cu greu cu binoclul silueta unei păsări de pradă masive.

La un moment dat sesizez că stolul de pelicani iese brusc din moleşeală şi devine alert.  Un păsăroi de pradă se îndreaptă în zbor lansat spre ele.

După o uşoară degringoladă pelicanii încep să decoleze. Pasărea de prada vine direct spre stol, sigură pe sine, implacabilă.

Deşi pelicanii sunt păsări masive cu aripi de doi metri şi aceştia se tem în mod evident de intrus şi nu schiţează niciun gest de contraatac.  Pur şi simplu fug.

Pasărea de pradă ia în stăpânire bancul de nisip care aparţinuse pelicanilor.  De la distanţa asta nu se vede ce anume îl atrăsese pentru că manevra lui pare mai degrabă una de intimidare şi nu fusese un atac propriu-zis.

După siluetă şi culoare pare un vultul codalb.

Mai trec câteva minute, greu de sus câte.  Observ apoi că lângă primul vulture şi-a făcut apariţia încă unul.

Pare că unul din vulturi are o pradă si cel de-al doilea e interesat să o fure.

Vulturii îşi dau târcoale, fără să se atace.

Până la urmă se aşează pe un banc de nisip ceva mai aproape de mine.

E interesant cum se tolerează.  Sunt la câţiva metri distanţă unul de altul.

La un moment dat unul din vulture se plictiseşte de acest joc si pleacă spre aval. Îl urmăresc o perioada cum se înalţă.

După alte câteva minute al doilea vultur termină şi el treaba şi îşi ia zborul cam  în aceeaşi direcţie în care plecase primul.

Acesta însă nu dispare în depărtare ci se ridică la altitudine şi începe să se rotească.  La început e urmărit de un pescăruş curajos care face pressing deşi diferenţa de gabarit e evidentă.

Vulturul survolează alene ostrovul pe care mă aflu eu ascuns după nişte tufe.

Acum am ocazia să-l admir mai bine.  După mine este un vulture codalb dar mă voi mai documenta.

După ce scrutează o vreme întinderea de nisip goală vulturul dispare deasupra malului românesc.

Dar iată că din josul Dunării îşi face apariţia si celălalt vultur.

Scanează meticulous plaja

Reuşesc să rămân destul de bine camuflat şi admir minute în şir pasărea cu aripi de doi metri anvergură.

La un moment dat se pare că mă observă, se întoarce brusc în aer şi apoi plecă bătând rar din aripi spre malul românesc dar în direcţia opusă faţă de prima pasăre.

După dispariţia personajelor mai aştept o vreme dar e clar că povestea s-a terminat pe ziua de azi.  Ies din ascunzătoare şi mă îndrept  spre ţărmul Dunării.  Soarele a ieşit de după dealuri, va fi o zi călduroasă.

Păsările sunt departe, nu se mai zăreşte niciuna în nicio direcţie.

 

O floare violet şi-a riscat destinul pe un fund de râu temporar redat uscatului.  Până acum i-a mers.