Plănuisem de mult o excursie pe creasta Pietrei Craiului.  In iulie am fost nevoiţi să abandonăm urcarea pe creastă pentru că prognoza meteo era proastă şi a început să se adeverească în prima parte a traseului.  A doua ascensiune din 2013, în august,  ne găsea plini de optimism în seara de vineri într-o pensiune din Zărneşti.  Traseul plănuit – de fapt a fost o decizie insuficient dezbătută – era un clasic al Pietrei Craiului: Plaiul Foii, urcare pe “Lanţuri” până în creastă, parcurgerea părţii de nord a crestei de la vârful La Om până la vârful Ascuţit de unde vom coborâ prin Padina închisă la refugiul Diana şi înapoi in Plaiul Foii.  Dupa calcule excursia trebuia sa ia vreo 10-11 ore.

Prognoza meteo era şi de astă dată departe de ideal, cu probabilitate de precipitaţii între anumite ore; dar ne bazam pe faptul că meteorologia nu este o ştiinţă exactă.

Am pornit la drum in jur de ora 9.  Prima etapă este refugiul Şpirlea unde facem prima pauză de odihnă.

După Şpirlea începe de fapt urcuşul şi de apropiem de baza peretelui Pietrei Craiului.  La ieşirea dintre brazi ne întâmpină abrupturile de calcar.

Începe urcuşul şi întâlnim în scurtă vreme nişte formaţiuni calcaroase interesante.

După prima curbă apare şi primul horn ceva mai dificil şi avand cabluri de oţel ajutătoare: încep astfel primele “lanţuri”

Hornul respectiv ducea exact deasupra arcadelor calcaroase observate mai jos

Urmează apoi noi porţiuni cu lanţuri pe care căţărătoarele agile le rezolvă cu şpagaturi curajoase.

Hornurile înlănţuite se înşiră.  Vremea e încă bună deşi în departările de peste munţii Iezer-Păpuşa au apărut nori gri, de ploaie.

Şi deasupra noastră se adună norii pentru că stâncile din capătul hornului spre care ne îndreptăm sunt de la un minut la altul ba limpezi ba înceţoşate de nori ce se mişcă rapid

Într-o pauză de urcare privim în josul văii abrupte şi ne dăm seama că am câştigat ceva altitudine.  Oare cât mai avem ? Am făcut deja jumate sau doar un sfert?

Ne salutăm cu alţi turişti care coboară.  Se acordă prioritate la coborâre pe lanţuri.

Remarc printre stânci niste flori galbene care cresc în bucheţele dese

Abruptul continuă. Urcăm fără să ştim cât mai avem

Dupa atâtea hornuri fără repere sosirea în creastă se întâmplă neanunţat.  Jgeabul de piatră sfărâmată se termina brusc pe un platou de câţiva metri pătraţi de iarba.  Dincolo, ceaţa groasă ne împiedică să dăm ochii cu abisul de pe partea cealaltă a crestei.  Pauză: realimentăm cu calorii, alţii preiau apeluri şi mesaje ce nu mai puteau să aştepte

Vălătucii de nori şi ceaţă se împrăştie uneori şi vedem că nu suntem singuri pe creastă

Pornim la drum spre partea nordică a crestei.  Următoarea etapă are vreo 3 ore de mers pe creastă până la vârful Ascuţit, de unde vom părăsi creasta.

Lăsăm în urmă refugiul de la Vârful La Om

Apoi cucerim Vârful La Om; se pare că nu este mare lucru, o făcuseră şi alţii cu cinci minute înainte

După această realizare insuficient celebrată pornim mai departe pe Creastă

Spre vest negurile se destramă un pic şi ne lasă să vedem abrupturile şi poienile din Plaiul Foii

Spre est se vede printre nori o bucată din poiana de la Grind

Cărarea de creastă continuă

Uneori poteca traversează prin apropierea vârfurilor

 

Norii îşi fac de cap pe deasupra noastră acoperind sau descoperind câte vreun vârf.  Deocamdată nu plouă.  În depărtare se aud totuşi tunete dar sunt la distanţă mare, probabil în Bucegi

 

Prăpăstiile din stânga îşi arată din când în când adâncimile

Suntem înşiruiţi pe creastă

 

Straturile calcaroase ajung uneori aproape verticale.  O carte de telefoane a zeilor pietrificată cu colţurile îndoite în sus

În depărtare se zăresc printre ceţuri poienile de la Curmătura

Urcăm Vârful Ţimbalul Mare.  Oare există în vreun munte Vârful Scofala Mare?

Începe şi o ploaie dar nu e nimic îngrijorător.  Tunetele sunt tot departe, în Bucegi.  Meteorologia este o ştiinţă mai exactă decât speram la început

Se zăreşte Piatra Mică şi poienile de la Curmătura mai aproape

Nu mai e mult, la un moment dat se zăreşte refugiul zglobiu de la Vârful Ascuţit

Ploaia a trecut şi negurile s-au ridicat; nu e senin dar se vede departe

In depărtare, către apus se văd văile şi munţii împăduriţi dinspre Iezer Păpuşa

Facem o scurta pauză la refugiul de la Vârful Ascuţit apoi pornim mai departe.  Mai avem de mers până părăsim creasta

Pe un povârniş spre vest paşte o capră neagră

Mai departe, un ţap curajos traversează poteca noastră.  E clar că ne-a simţit dar nu se teme, a mai văzut din ăştia.

După o bucată de drum regăsim ţapul de capră neagră care pozează nonşalant minute întregi.  Dispare apoi tacticos după nişte jnepeni, nu pentru ca s-ar teme ci pentru ca avea treaba

Am ajuns la locul în care părăsim Creasta.  Vom coborâ spre stânga către refugiul Diana.  Razele apusului luminează stratul de nori sau ceaţă în care urmează să coborâm

De aici ne aştepta un drum de încă vreo trei ore prin pădure aproape pe întuneric: nu aveam suficiente lanterne .  Într-un final am ajuns cu toţii întregi la maşini dar groaznic de obosiţi.  Traseul ne-a luat 13 ore cu totul, un pic prea mult faţa de condiţia fizică a unora dintre participanţi.

Pentru mine şi Gabriela această tură în munţii noştri a fost un ultim antrenament pentru excursia planificată în Gran Paradiso.  Despre cucerirea Vârfului Gran Paradiso va urma o postare dedicată.

Update 2016:

Vara lui 2016 – o nouă excursie în Piatra Craiului