Everest Base Camp – partea a IV-a (de la Dingboche la Lobuche şi apoi la Gorakshep)

Episodul 6 – de la Dingboche la Lobuche

Am trecut de jumătatea traseului. Dacă socotim de la Lukla, am câştigat deja în altitudine peste 1500 de metri diferentă de nivel în patru zile şi trei etape: Lukla 2800, Namche 3300 (cu urcare la 3900 şi întoarcere înapoi în sat), Deboche 3800, Dingboche 4400 de metri.

Am ajuns la Dingboche puţin după amiază dar nivelul meu energetic e la cota de avarie. Sunt bolnav de câteva zile şi corpul nu ştie cu ce să se lupte mai întâi: cu răceala sau cu efectele altitudinii. Reţeta e simplă şi fără alternativă: hidratare cu ceai şi apă chioară, paracetamol şi ibuprofen luate pe rând plus zăcut. Aici, la 4400 de metri am început să rumeg primele gânduri de abandon. Dar am găsit şi răbdarea de a lăsa corpul să se refacă, să recompună la loc celulă peste celulă, fibră cu fibră, muşchi după muşchi, iar puterea organismului de a se reface este uluitoare. Am împins decizia de a renunţa pe mai încolo, minut cu minut, oră cu oră, pe mai târziu, după ce beau ceaiul, după ce trag un pui de somn, după prânz, după cină. Seara ştiam deja că nu am să cedez. Somnul operează asupra corpului miracole duble sau triple.

M-am trezit noaptea de câteva ori şi am prins curaj. Am privit cerul necunoscut, cu aştrii împrăştiaţi altfel decât la noi. O lună plină pe cer senin făcea stelele să pălească nefotografic dar poleia colţuri gigantice înfigându-le în noaptea ce uneşte cerul cu pământul: Lhotse în lungul văii spre nord-est, Tabuche spre vest şi Ama Dablam spre sud.

Zorii m-au găsit pe afară. Soarele eliberează mai întâi vârfurile pentru ca apoi în decurs de câteva ore pensula luminii să coboare implacabil şi meticulos pe povârnişuri către fundurile văilor unde noaptea se contrage până la neant.

Tabuche (6367 m).

De la Dingboche traseul o coteşte spre nord. Primii paşi sunt ameninţători pentru că-ţi începi ziua direct cu o urcare.

Însă odată ajuns pe buza dealului veştile sunt bune: urmează kilometri de drum plat pe o terasă imensă întinsă pe marginea jgheabului uriaş al torentului care vine din nord.

De pe buza dealului privind înapoi se vede în depărtare valea Imja Khola cu amfiteatrul de neuitat: peretele sudic al lui Lhotse apoi Peak 38 (7591 m), în plan mai apropiat Island Peak. De aici se poate vedea foarte departe un alt optmiar: Makalu.

Dingboche cu creasta Himku Himal – vârfurile Thamserku (6608 m), Kangtega (6685 m)

Traseu domol cu masivul Lobuche (6119 m) în depărtare.

Un alt traseu de la Dingboche.

Am lăsat în urmă Ama Dablam (6856 m).

Mergem pe buza unei văi uriaşe cu satul Periche aşezat în luncă. Drumul de întoarcere va trece pe acolo. În depărtare a rămas acelaşi Hinku Himal.

Stână în Himalaya.

Pauză de poze. Pe partea cealaltă a văii un masiv uriaş stă timid în nori: ar fi trebuit să vedem Tabuche (6367 m), Cholatse (6335 m) şi Arakam Tse (6423 m).

Întâlnesc prima oară un gheţar himalaian. E ca şi cum un Dorel zeificat s-a jucat cu un buldozer cosmic şi a împrăştiat moloz după un plan minuţios şi ininteligibil.

Lacul Chola Tsho la 4590 de metri altudine.

Lobuche este definitiv acaparat de nori însă se zăreşte departe cupola inconfundabilă Pumo Ri (7165 m).

Traversăm torentul care se trage din uriaşul gheţar Khumbu si poposim la o cabană zglobie. Urmează una dintre cele mai infame porţiuni din traseu, o urcare nesfârşită, un coşmar planificat în detaliu pentru că îi şi vezi capătul la o distanţă terifiantă.

Sus, un platou însorit dar sumbru: nenumărate pietre tombale, câteva sute de nume – unele celebre, altele necunoscute nouă – epiloage ale unor poveşti fără happy-end: sunt alpiniştii care au dobândit absenţa în mijlocul câte unui vis fatal. După urcarea celor 3-400 de metri diferenţă de nivel ne tragem sufletul. După efortul urcării dar mai ales sub greutatea poveştilor care strigă fără ecou din acest cimitir paradoxal de căutări ale absurdului încununate de succes. Nu am făcut poze aici, nu poţi fotografia Nirvana.

Drumul urmează apoi direcţia gheţarului Khumbu. Poteca merge prin stânga unor morene glaciare de proporţii geografice.

Ajungem la Lobuche. În seara aceea echipa Extreme Expeditions a înfăptuit un miracol. Fiind ziua lui Rajat, colegul nostru de excursie indian, s-a reuşit materializarea cu succes a unui tort (de-a dreptul gustos) într-o cabană din Himalaya, la 4900 de metri altitudine .

Episodul 7 – De la Lobuche la Gorakshep

Suntem pe ultima porţiune de drum spre Tabăra de bază, mergem pe marginea gheţarului Khumbu.

Pe dreapta sunt munţi care duc spre Everest. Dar de aici, din vale, nu se mai poate vedea vârful, va trebui să ne cocoţăm pe Kala Patthar ca să privim trofeul visat.

Privind înapoi.

De la un anumit moment peisajul devine dominat de gigantul Nuptse (7861 m), cel care umple jumătate de cer şi împiedică vederea Everestului.

Nuptse şi gheţarul Khumbu.

Gheţar himalayan: un amestec de piatră măcinată şi zăpadă întărită.

Gorakshep, ultima aşezare de pe pământ, la 5140 de metri altudine. Se zăreşte deja capătul văii unde este Tabăra de Bază. Iar dincolo de creste este China.

Privind un perete de 2700 de metri, încape un Moldoveanu sau un Negoiu aici, cu tot cu nivelul mării. Dacă la noi jos aici sunt ~5100 si vârful are ~7800, verificaţi voi calculele.