La amiaza celei de-a şasea zile de trekking am ajuns la Gorakshep, ultima aşezare de pe traseu. Mai avem două obiective de atins în călătoria noastră: Everest Base Camp – tabăra de bază – şi apoi urcarea pe Kala Patthar, un „deal” de 5550 de metri de unde poţi vedea Everestul şi toată zona înconjurătoare. Trebuie să hotărâm în ce ordine le facem pentru că nu avem decât o singură încercare pentru fiecare. După cum a fost vremea în ultimele zile, de regulă dimineaţa e perfect senină dar pe parcursul zilei încep să se formeze nori care acoperă vârfurile. Decizia e să mergem în după-amiaza asta la Tabăra de Bază şi vom urca pe Kala Patthar mâine în zori pentru privelişte.

Episodul 8 – Everest Base Camp

Aşadar continuăm drumul pe marginea gheţarului Khumbu.

Nuptse.

Poate o să fiţi dezamăgiţi dar Tabăra de Bază nu e un loc prea interesant, energia e dată de celebritate şi nu de pitorescul real al zonei.

E pur şi simplu un maidan uriaş de gheaţă şi bolovăniş într-un fund de vale. Şi nu, nu se vede Everestul de aici!

Din acest punct e greu de înţeles traseul către vârf. Gheţarul Khumbu o ia la un moment dat în sus la  dreapta, către valea Western Cwm de unde izvorăşte. Ca să ajungi acolo trebuie să urci infama cascadă de gheaţă – Khumbu Icefall – care a răpit foarte multe vieţi în labirintul veşnic mişcător de crevase şi seracuri.

Evident, sute de turişti au ajuns în acelaşi timp cu noi. Cocoţaţi pe maldăre de moloz, turiştii marchează momentul cu poze al căror fundal e indevitabil neinteresant.

Dacă ai făcut traseul la Everest Base Camp e obligatoriu să nu te limitezi la vizitarea taberei propriu-zise ci trebuie să urci pe Kala Patthar, ca să culegi toate roadele călătoriei.

Episodul 9 – Khala Pathar

Ca într-o veritabilă ascensiune montană ne-am planificat să ne trezim cu noaptea în cap şi să urcăm la lumina lunii şi a frontalei pentru a întâmpina zorii la altitudine.

Everestul este ascuns asemenea unui ou mare într-un cuib. Nu se vede decât de la distanţă mare şi din anumite direcţii. Dacă te apropii, crestele înconjurătoare blochează privirea. Din apropiere, ca să-l vezi trebuie la rândul tău să te cocoţi pe ceva. În 1951 Eric Shipton şi Edmund Hillary, în recunoaşterea pentru atacul asupra Everestului, au trebuit să se urce pe vârful Pumori – de fapt mult mai dificil tehnic decât Everestul – ca să vadă Western Cwm, valea care se deschide deasupra gheţarului Khumbu, posibilul drum spre ţelul suprem.

Oamenii obişnuiţi nu pot urca pe Pumori dar dealul Khala Pathar e la îndemâna aproape oricui.

Turişti în noapte.

Pe măsură ce urcăm la lumina lunii, Everestul începe să se arate puţin câte puţin din spatele lui Nuptse (7861).

Deşi vremea a fost senină, la această altitudine noaptea a vopsit Kala Patthar cu un strat de promoroacă ce luminează drumul în bătaia lunii.

Dincolo de Kala Patthar, parabola Pumo Ri de 7165 de metri domină cerul.

Zorii îşi anunţă venirea punând o diademă de aur pe creştetul Zeiţei Sagarmatha.

Sub noi valea Kumbu începe să se lumineze. De aici se văd toate lanţurile montane pe lângă care am trecut în călătoria noastră de la Namche.

Ama Dablam – vârful acuţit din stânga – apoi lanţul Hinku Himal în plan depărtat, Tabuche şi Cholatse masivul din dreapta.

Urcarea pe Kala Patthar e mai lungă decât am crezut. Dar deja se vede vârful. Zeci sau sute de oameni sunt deja acolo.

Everest şi Nuptse în aşteptarea soarelui.

Undeva în jurul orei şase dimineaţa, soarele izbucneşte orbitor exact la încheietura dintre Everest şi Nuptse, pe deasupra South Col.

Traseul este inundat de lumină.

Am ajuns în vârful Kala Patthar la 5550 de metri.

Pumo Ri.

Panorama spre vest de la Kala Patthar.

Privind spre nord – nordvest dintr-un balcon de pe Kala Patthar, lanţul ce desparte Nepalul de China.

Everest şi Nuptse; în vale: gheţarul Khumbu şi Tabăra de Bază.

Începem coborârea spre Gorakshep, e timpul să ne întoarcem.

*

<<– episodul anterior – Everest Base Camp – partea a IV-a (de la Dingboche la Lobuche şi apoi la Gorakshep)

*

Dacă vă plac vulcanii vă propun unul din Africa: Kilimanjaro.